Locul în care îți organizezi nunta este foarte important; de fapt, este unul dintre lucrurile esențiale de care trebuie să te ocupi atunci când stabilești detaliile de organizare a acesteia. Este indicat să faci o revizuire a locurilor în care ai fost și unde te-ai simțit bine, astfel încât acestea să poată constitui o alternativă la diversele locuri tradiționale unde se organizează nunți. În funcție de zodie, am organizat mai jos o listă cu cele mai bune locuri pentru desfășurarea petrecerii de nuntă, pentru fiecare în parte. Bun venit la Zodia și locația de nuntă!
Zodia și locația de nuntă
Berbec
Persoanelor din această zodie le place să intre în contact cu lucrurile care nu sunt în strânsă legătură cu tradiția locului din care provin, așa că locația pentru nunta lor trebuie să evidențieze spiritul lor de aventură și să fie mai mult sau mai puțin ieșită din tipare. Berbecilor le-ar surâde ideea unei nunți subacvatice, pe schiuri sau în locuri care au legătură cu sportul și cu natura.
Taur
Această zodie este cunoscută pentru faptul că iubește natura, așa că le-ar plăcea o petrecere de nuntă petrecută într-un loc cât mai natural și lipsit de artificii. Pentru persoanele din zodia Taur, o idee bună este nunta în pădure sau pe un câmp. Pe lângă natură, Taurii sunt atrași și de lux, așa că în apropierea locului din pădure pe care îl aleg, ar trebui să se afle un hotel sau un complex de lux, sofisticat, dar confortabil, unde să continue petrecerea.
Gemeni
Această zodie este caracterizată de natura ei sociabilă, având înclinații către artă și către frumos. Persoanele din zodia Gemeni ar fi tentate să aleagă pentru nunta lor o locație precum un muzeu, o galerie de artă sau o clădire cu o istorie aparte, loc în care totul să se desfășoare într-o ordine bine pusă la punct. Alte locuri pe care Gemenii le adoră sunt cele cu influențe retro sau exotice.
Rac
Această zodie va prefera pentru locația petrecerii de nuntă un loc din apropierea casei. Adeseori, Racii optează pentru ceremonii restrânse. Un alt loc preferat de Raci este reprezentat de restaurantele care oferă intimitate și o priveliște frumoasă și romantică.
Leu
Persoanele din zodia Leu sunt cunoscute pentru înclinația lor către lux, fiind tentate să opteze pentru localuri scumpe, unde pot primi meniuri bogate și sofisticate pentru oaspeții lor și o atmosferă plină de stil și rafinament. Mari iubitori ai soarelui și ai perioadelor călduroase, Leii ar putea lua în considerare și ideea de a-și organiza nunta pe o plajă însorită.
Fecioară
Fecioara este un semn zodiacal extrem de perfecționist, așa că își va dori o nuntă într-o locație practică, prietenoasă și elegantă, dar tradițională. O locație ideală ar fi o grădină botanică, un parc plin cu flori sau o pajiște frumos amenajată pe malul unui lac sau al unui râu.
Balanță
Balanța este unul dintre cele mai romantice semne zodiacale, aceasta alegând o locație pe măsura caracterului său – un hotel retro, un castel vechi sau o croazieră pe mare. Aceste preferințe coincid cu pretențiile Balanței atunci când vine vorba de căsătoria de vis pe care și-o dorește.
Scorpion
Persoanele din această zodie adoră să fie în intimiate, așa că, pe lângă faptul că vor prefera o căsătorie restrânsă, și locația aleasă va fi una care să corespundă dorinței lor de liniște și spațiu personal.
Săgetător
Pentru persoanele născute în zodia Săgetător, o nuntă într-o zonă exotică și excentrică este pe placul lor. Pentru că unele destinații la care visează sunt foarte scumpe și greu accesibile, se vor mulțumi cu o zonă cu renume turistic, elegantă și modernă.
Capricorn
Zodia Capricorn este una tradițională prin excelență, așa că persoanele născute în acest semn zodiacal vor alege o locație cu o puternică încărcătură religioasă și spirituală sau o locație care are mare legătură cu familia lor.
Vărsător
Fiind un semn excentric, Vărsătorul va alege o locație excentrică, asemănătoare celei alese de cei din zodia Săgetător. Un club scump pe plajă este o idee potrivită pentru el.
Pești
Pentru că muzica și dansul sunt elemente importante pentru Pești, aceștia vor alege un local cu un ring de dans mare, pentru ca toți invitații să poată dansa și să se simtă bine la nunta lor.