Tematici pentru nunta de vara

Am inteles! Vreti sa va personalizati nunta si sa le oferiti invitatilor o experienta pe care nu o vor uita prea curand. Daca sunteti in cautarea unor tematici pentru nunta de vara, va propun cateva idei care v-ar putea trezi interesul. Tematicile pot fi incluse in oricare aspect al nuntii, fie ca vorbim despre decor, despre invitatii, despre vestimentatia mirilor, bijuteriile miresei etc. Imaginatia chiar nu are limie cand vorbim despre tematici pentru nunta de vara.

Cuplurile care aleg sa organizeze o nunta cu tematica, isi pot asigura invitatii ca la final nu vor avea senzatia ca au luat parte la o nunta ca oricare alta. Desigur, acest lucru nu inseamna ca nuntile care nu au o tematica aparte nu sunt speciale, iar oamenii nu se bucura de eveniment, numai ca, exista cupluri care prefera sa-si imprime o parte din personalitate in anumite aspecte ale nuntii. Daca si voi faceti parte din categoria oamenilor care vor o nunta altfel, va recomand cateva tematici pentru nunta de vara.

Vara este anotimpul care va ofera o mare libertate in privinta tematicilor pentru nunta. Primul lucru pe care l-ati putea face cand incepeti sa cautati idei pentru ziua cea mare este sa aveti in vedere preferintele personale, pentru ca, in realitate, tema nu face altceva decat sa va evidentieze gandurile si sentimentele. Daca aveti o activitate de cuplu preferata sau va place un anumit element specific verii, inseamna ca aveti deja un punct de plecare. Chiar si cei pe care nu ii leaga nici macar un aspect caracteristic anotimpului, pot gasi fara probleme tematici pentru nunta de vara.

Tematici pentru nunta de vara inspirate de natura

Vara, natura poate fi o sursa de inspiratie pentru organizarea nuntii. Este un anotimp expresiv, colorat, parfumat si, mai mult decat atat, va deschide drumul catre nenumarate tematici pentru ziua cea mare.

Tematici pentru nunta de vara

Party supplies now

Puteti include in aranjamentele florale nuante de verde si puteti pastra culoarea si pentru alte decoratiuni. Daca iubiti natura, exprimati-va acest sentiment prin modul in care va organizati nunta. Cum vi se pare ideea de a servi mancare organica, de a purta haine confectionate din fibre naturale, ori de a folosi produse reciclate? Iar daca bugetul va permite, v-ati putea orienta catre o nunta in aer liber, intr-o gradina sau intr-un parc.

Tematici pentru nunta de vara inspirate de sportul pe care il practicati

Iubiti sportul? V-ati gandit ca si pasiunea aceasta pe care o impartiti v-ar ajuta sa organizati nunta? Ciclism, echitatie, inot, jogging si oricare alta activitate sportiva ar putea sa faca parte din nunta. Poate preferati sa renuntati la masina si sa folositi bicicleta pentru a va deplasa la biserica (daca distanta nu este foarte mare, iar temperaturile nu sunt extrem de ridicate), ori puteti folosi biciclete in miniatura pe post de decoratiuni, sau chiar biciclete adevarate. Sau…cum vi se pare ideea de a inlocui masinile cu cai?

Tematici pentru nunta de vara

Style and the bride

Tematici pentru nunta de vara

Equestrian stylist

Tematici pentru nunta de vara in functie de culori

De ce sa nu profitati de bogatia culorilor daruite de vara? Ati putea crea o tema bazata numai pe culori: rosu aprins, galben indraznet, portocaliu, albastru. O nunta in culorile curcubeului poate sa iasa perfect. Rochiile domnisoarelor de onoare pot avea nunate diferite, decoratiunile la fel, iar atmosfera creata astfel va fi una vibranta.

Tematici pentru nunta de vara

The odyssey online

Tematici pentru nunta de vara inspirate de mare sau de ocean

Chiar daca nu locuiti in prajma marii, nu inseamna ca trebuie sa va luati gandul de la o tematica inspirata de aceasta. Lista ideilor pentru o astfel de nunta poate include o tema hawaiiana (rochie de mireasa in stil hawaiian, tort cu ananas etc.), tropicala (aranjamente realizate din flori tropicale), sau poate chiar o tema referitoare la ocean (delfini, stele de mare, scoici, corali, care pot sa apara pe tort sau sa fie folosite ca elemente de decor).

Tematici pentru nunta de vara

New stylish dresses

Tematici pentru nunta de vara

Pinterest

Mai sus am enumerat numai o mica parte din temeticile pentru nunta de vara, pentru a va dovedi ca orice este posibil, imaginatia nu are limite cand vine vorba despre organizarea unei nunti. Tot ce trebuie sa faceti este sa indrazniti sa fiti diferiti, daca va doriti asta.

Sper ca v-a placut articolul si va invit sa vizionati cateva videoclipuri superbe pe Studioblitz.

Despre autor

Mihaela Gheorghe

1 Comentariu

Leave a Comment