Sfaturi pentru ținuta mirelui

Pentru o mireasă este destul de complicat până alege rochia care i se potrivește din atâtea modele, detalii, nuanțe, apoi vine partea când trebuie să își aleagă pantofii, voalul, buchetul, bijuteriile, machiajul și coafura… mult mai multe de făcut decât mirele, nu? Ei bine, așa este, însă nu înseamnă că dacă ești bărbat nu trebuie să ai în vedere anumite reguli de styling și nici nu înseamnă că primul costum de mire, care ți-a sărit în cale este cel perfect pentru tine. Alegerea costumului necesită timp, dar și cunoașterea câtorva reguli de styling masculin. Așadar, te invit să afli care sunt cele mai frecvente greșeli atunci când vine vorba despre ținuta mirelui.

Sfaturi pentru ținuta mirelui

1. Ține cont de dimensiunile tale
Putem spune că aceasta este una dintre cele mai întâlnite greșeli în vestimentația masculină. Poate te gândești să alegi un costum gata făcut, având la bază niște mărimi standard, însă rezultatul final nu te surprinde deloc în mod plăcut. Ceea ce trebuie să ai în vedere de fiecare dată când vine vorba despre achiziționarea unui costum sunt mărimile tale corecte, pentru că așa vei putea decide mai ușor care este cel mai potrivit costum. Nu este recomandată ajustarea costumului pentru lungimi și lărgimi, căci nu se poate garanta că va ieși așa cum trebuie. Aspectele pe care trebuie să le iei în considerare se referă la lungimea mânecilor, forma, dimensiunea și modul în care se așează bustul, umerii, gulerul, reverul. Cât despre pantaloni, marginea din partea de jos trebuie să atingă tocul pantofului (atunci când stai în picioare). De asemenea, în ceea ce privește partea din față, aceasta nu trebuie să aibă mai mult de o cută. Mai mult, dunga pantalonilor trebuie să stea centrată pe mijlocul piciorului. Prin urmare, este esențial să respecți întocmai dimensiunile corecte.

Sfaturi pentru ținuta mirelui

Sfaturi pentru ținuta mirelui Pinterest

2. Trebuie să ai în vedere stilul nunții
Nu este suficient să îți vină bine costumul, căci el trebuie să reprezinte ceva, să se potrivească cu alte aspecte importante ale nunții, cum ar fi stilul (sau tematica), sezonul și locația. De exemplu, nu este indicat să porți un costum în culori sau nuanțe deschise într-o locație elegantă, în sezonul rece. Dacă îți dorești să fii mai îndrăzneț (de exemplu, să optezi pentru un costum în carouri) în ceea ce privește ținuta, trebuie să iei în calcul dacă aceasta se potrivește cu evenimentul. De asemenea, o altă greșeală comisă de mulți miri este faptul că trăiesc cu impresia că ținuta lor trebuie să se asorteze cu cea a miresei din punct de vedere cromatic. Nu trebuie să mizezi pe asortarea cromatică a celor două ținute, ci doar să respectați amândoi același stil; în plus, nu este indicat acest lucru, pentru că ținuta mirelui implică culori, nuanțe închise, iar ținuta miresei culori, nuanțe deschise, pastelate.

Sfaturi pentru ținuta mirelui

Sfaturi pentru ținuta mirelui Pinterest

3. Alege pantofii potriviți
Dacă pantofii miresei sunt expuși parțial sau chiar deloc în unele situații, pantofii mirelui se văd integral, iar de aceea trebuie să le acorzi acestora o importanță aparte. Pantofii reprezintă elementul care aduce un plus de rafinament, eleganță piciorului, iar în alegerea lor trebuie să ai în vedere cromatica și formalitatea ținutei, dar și confortul. Așadar, atunci când vine vorba de pantofi, formalitatea acestora și formalitatea costumului sunt elementele care te pun în dificultate. De exemplu, evită pantofii de culoare maro dacă optezi pentru un costum negru. De asemenea, dacă optezi pentru un smoking este absolut necesar să ai pantofi de culoare neagră, lăcuiți.

Sfaturi pentru ținuta mirelui

Sfaturi pentru ținuta mirelui Pinterest

Pe lângă aceste aspecte esențiale enumerate mai sus, este important și confortul tău. Atât materialul, cât și dimensiunile costumului trebuie să se potrivească caracteristicilor tale fiziologice, dar să îți permită și libertate de mișcare. Fii atent la detaliile de mai sus și cu siguranță vei avea o ținută impecabilă și confortabilă în ziua nunții.

CITEȘTE ȘI: Greșeli în alegerea inelului de logodnă.
CITEȘTE ȘI: Cum alegi melodia pentru dansul mirilor.
CITEȘTE ȘI: Istoria inelelor de logodnă.

Despre autor

Ana

Leave a Comment