Vedem deseori in filme, in poze, in videoclipuri, mirese. Numai ca rareori spre niciodata se intampla sa vedem mirese plus size si astfel se creeaza ideea conform careia toate miresele trebuie sa fie trase prin inel. Dar realitatea este alta. Sunt femei care nu pot avea o silueta de model. Asta nu inseamna ca nu trebuie sa imbrace rochia de mireasa, ca trebuie sa astepte pana cand vor ajunge la silueta de vis, ca nu isi vor gasi niciodata tinuta potrivita pentru ziua cea mare. Daca te gasesti in categoria femeilor care nu au o silueta de model si urmeaza sa te casatoresti, iata cateva sfaturi pentru a alege rochia de mireasa plus size.
Cateva sfaturi pentru a alege rochia de mireasa plus size
1. Cauta un magazin in care sunt numai rochii de mireasa plus size
E posibil sa gasesti unul in zona in care locuiesti, sau e posibil sa nu gasesti. Dar inainte de toate, cauta. E bine sa alegi rochia dintr-un astfel de magazin deoarece acolo va fi mai usor sa alegi ceva ce ti se potriveste, cei din magazin vor sti ce sfaturi sa iti dea, spre ce sa te indrume, avand in vedere ca se ocupa numai de rochii de mireasa de dimensiuni mai mari. Daca nu gasesti un astfel de magazin, nu intra in panica. Mai sunt si alte solutii.
2. Suna inainte de a merge la un magazin cu rochii de mireasa
E bine sa iei legatura cu cineva de acolo pentru a afla ce marimi au rochiile lor. Astfel vei evita situatiile ce pot deveni stanjenitoare, dar si o vizita inutila la un magazin care nu vinde si rochii de mireasa de mari dimensiuni. Daca vorbesti cu ei dinainte si le spui ce numar porti, atunci iti pot spune daca au sau nu au in magazin rochii de mireasa potrivite tie.
3. Nu lua pe oricine cu tine atunci cand cauti rochia de mireasa
E posibil ca unele persoane din grupul celor ce te insotesc cand iti alegi rochia de mireasa sa spuna lucruri pe care nu vrei sa le auzi, legate de corpul si de greutatea ta. Si poate fi vorba de rude care au intentii bune, insa nu stiu cum sa le impacheteze in cuvinte. E bine sa discuti cu aceste persoane inainte de a intra in magazin, pentru a sti ca e in regula sa isi spuna opinia, chiar sa nu fie de acord cu tine, dar totusi exista limite si trebuie sa evite cuvintele jignitoare, comentariile legate de diete si de corpul tau.
4. Nu lasa marimea rochiei sa iti strice buna dispozitie
Nu conteaza ce numar e scris pe rochie, important este ca aceasta sa vina bine pe tine, iar tu sa te simti in ea asa cum iti imaginai ca te vei simti. Cifrele acelea sunt doar cifre.
5. Nu ezita sa incerci rochii la care nu te-ai fi gandit
Poate din cauza faptului ca ai nevoie de o rochie plus size, ti-e teama sa incerci anumite modele. Dar daca iti recomanda si altceva in magazin, poate o rochie la care nici nu visai, nu te teme sa o probezi. Poti avea o surpriza tare placuta.
6. Nu trebuie sa iti fie teama sa ceri rochia la care visezi de cand te stii
Exista numeroase rochii de mireasa plus size, superbe, iar una dintre ele poate fi chiar rochia la care visezi. Nu te teme sa o cauti.
7. Distreaza-te!
Nu uita ca nunta este despre voi si celebreaza iubirea care te leaga de viitorul tau sot. Fa din cautarea rochiei de mireasa o experienta frumoasa si distreaza-te.
Foto: Unsplash