Semnificația jartierei

Semnificația jartierei este mai puțin cunoscută, însă asta nu împiedică miresele să o poarte și nici nu îl împiedică pe mire să o scoată de pe piciorul doamnei sale și să o arunce cavalerilor.

Fiecare obiect legat de nuntă are o anumită semnificație, motiv pentru care viitori miri pot citi aici despre semnificația jartierei, însă mai pot citi despre semnificația lumânărilor de cununie, a cununiilor și a tortului.

Semnificația jartierei

După cum știți, jartiera miresei este, de obicei, albastră, iar la un moment dat, spre sfârșitul petrecerii, mirele o dă jos cu dinții, fără să se folosească de mâini și apoi o aruncă peste umăr, astfel încât un burlac să o prindă, exact așa cum face mireasa cu buchetul de mireasă. Datina spune că tânărul care o prinde, va fi primul care se va însura, exact ca și domnișoara care a prins buchetul.

Semnificația jartierei albastre constă în faptul că aduce noroc, iubire și atrage fidelitatea în noua familie.

Pentru ca o căsnicie să fie una numai lapte și miere, se spune că mireasa trebuie să poarte ceva nou, ceva vechi, ceva împrumutat și ceva albastru. De unde și culoarea jartierei, sau măcar culoarea predominantă.

Înainte, semnificația jartierei se referea și momentul ce urma după petrecere, actul dintre cei doi tineri căsătoriți. Acela ce se presupunea că se întâmplă pentru prima dată, în noaptea nunții. Mirele dă jos jartiera ca un act de domonstrație la ceea ce va urma.

Semnificația jartierei

Istoria jartierei

Dacă ne-am lămurit cu semnificația jartieri, trebuie să ne lămurim și cu istoria ei. Aceasta începe în secolul al XIV-lea, în Anglia, unde atât miresei cât și mirelui li se furau ciorapii, iar apoi li se înapoiau de către invitații neînsurați, dar nu oricum, ci aruncate peste umăr, așa cum se aruncă astăzi jartiera, în semn de noroc.

Pe de altă parte, mai găsim informația că jartiera era purtată de miresele la nunțile evreești încă din Antichitate. Pe atunci, jartiera era o panglică albastră legată la picior. Semnificația jartierei de atunci este exact ca semnificația jartierei de astăzi. Fidelitate și noroc.

Semnificația jartierei

Semnificația jartierei

Dincolo de semnificația jartierei, acest obicei este plin de haz atât pentru miri, cât și pentru invitați, care savurează pe deplin întregul proces. În afară de momentul propriu-zis, când mirele dă jos cu dinții, undeva sub rochie, acest accesoriu de nuntă de pe piciorul miresei, care, sfiioasă, face bujori în obrăjiori, mai urmează și momentul în care acesta aruncă accesoriul de nuntă.

În unele locuri, dacă burlacul care a prins jartiera are iubita, acesta trebuie să pună acest obiect pe piciorul iubitei sale, tot cu dinții, iar dacă acesta nu are iubita, trebuie să ofere un dans în schimbul obiectului primit, în timp ce ochii invitaților și chiar ai mirilor sunt ațintiți asupra lui.

Pentru mai multe informații despre jartiera miresei, vă invit pe www.webmag.ro, iar pentru mai multe modele de jartiere și preturi, vă invit pe www.emag.ro.

La final, vă invit pe StudioBlitz pentru a urmări câteva filmări de nuntă, realizate de către o echipă de profesioniști, care nu numai că lucrează cu aparate performante, dar știu cum să facă mirii să se simtă bine în fața camerelor de filmat și fotografiat.

 

Despre autor

M Olga

Leave a Comment