Fie că ai ieșit dintr-o relație, fie că ai trecut printr-un proces de divorț, la un moment dat va veni timpul când va trebui să ieși din nou cu cineva, te vei confrunta din nou cu potențiale întâlniri după multă vreme. Ideea de a te întâlni cu cineva după ce ai trecut printr-un divorț nu pare prea bună? Este normal să îți fie teamă, chiar dacă nu trebuie să privești acest proces cu teamă. Faci acest pas atunci când te simi pregătită, nu te forțează nimeni! Care este cel mai bun moment, care este semnul care îți arată că ești pregătită? Atunci când nu mai simți că ești o „jumătate”, care își caută cealaltă „jumătate”, pentru a fi din nou un „întreg”. Abia atunci când vei identifica care a fost greșeala ta care a contribuit la declinul relației anterioare vei fi capabilă să privești din nou spre o potențială relație. Există viață și după divorț, viața ta nu se oprește la un singur om!
Sfaturi pentru o nouă întâlnire după divorț
1. Concentrează-te pe persoana ta
Chiar dacă un capitol din viața ta nu a fost așa cum ai sperat asta nu înseamnă că ai decăzut și tu împreună cu el, mereu există loc de mai bine, mereu vei începe un nou capitol. Folosește această ocazie pentru a te concentra mai mult pe tine, pe construirea unei vieți pe care ți-o dorești, și de ce nu, pentru a întâlni noi oameni. Mai mult, nu trebuie să ieși la întâlniri după divorț doar de dragul de a ieși, ci încearcă să introduci în viața ta activități care să îți facă plăcere și prin intermediul lor să cunoști și oameni noi.
2. Ia-o încet, dar sigur
Este absolut necesar să începi încet și sigur. Nu încerca să te grăbești, să te avânți într-o nouă relație imediat după ce ai ieșit de sub experiența divorțului, căci riști să faci cea mai mare greșeală. Trebuie să îți acorzi timp pentru a te vindeca atât psihic, cât și emoțional. Poate prietenii și familia te împing de la spate, însă nu acorda importanță, ci încearcă să faci exact așa cum simți tu, dacă vrei să mai aștepți încă 3 ani… nu te oprește nimeni, nu face ceva dacă nu te simți cu adevărat pregătită. Graba strică treaba!
3. Fii naturală
În încercarea de a scăpa de umbra trecutului, fără să îți dai seama, pozezi în cineva care nu ești. Este o risipă de timp și energie să pretinzi că ești ceea ce de fapt nu ești. Dacă îți dorești iubire, apreciere, acceptare trebuie să fii naturală, nu să te ascunzi după deget. Fii autentică!
4. Distrează-te
Da, întâlnirile trebuie să fie serioase. Întotdeauna? Nu, nu trebuie să le iei mereu în serios. Ești în „căutarea” unui partener pentru a te distra, a te simți bine!
5. Experimentează
Dacă te gândești la întâlnirile după divorț ca la un experiment, atunci este un fel de proces de învățare, să descoperi mai multe despre tine, despre nevoile tale, dorințe, defecte, ce ți se potrivește mai bine și ce nu. Printr-un proces experimental înveți mai multe despre tine!
Acestea au fost câteva sfaturi pe care le poți lua în considerare pentru a-ți fi mai ușor să poți să cunoști din nou oameni pentru o posibilă relație. Poate singurătatea te împinge să cauți în disperare posibili parteneri, însă omul potrivit va veni la momentul potrivit, nu trebuie să cauți! Există viață și după divorț! O nouă întâlnire după divorț… tu ce idee ai?
În continuare te invit pe pagina StudioBlitz pentru multe clipuri de nuntă inspiraționale… poate pentru viitoare ta nuntă.





