Despre generatia milenialilor s-au scris scenarii apocaliptice, numiti si generaţia Y acestia, par conform sociologilor sa fie egoisti si narcisisti, cu mare interes pentru bunuri materiale, imagine şi faimă, dezinteresati de concepte precum comunitatea sau mediul, arată un alt studiu american publicat în Journal of Personality and Social Psychology. Studiul citat a arătat că milenialii sunt extrem de preocupaţi de propia persoană şi mai puţin interesaţi să se implice în acţiuni caritabile, ori să îşi găsească un loc de muncă prin care să îi ajute pe ceilalţi. Generatia milenialilor a ajuns de cativa ani la varsta maturitatii, si s-a descurcat destul de bine in ce priveste job-urile, chiar si pe o piata a muncii aflata in colaps, in ce priveste nuntile milenialilor, ori aceștia nu au dezamăgit, nu doar că au făcut nunți, dar datorită lor asistăm poate la perioada din istorie cu cea mai mare diversitate în materie de nunți. Pline de imaginație și inspirație, foarte personale, extravagante și colorate, nuntile milenialilor descriu cu siguranță o generația care promite in toate domeniile. Dar sa vedem mai jos cateva trend-uri caracterizante pentru nuntile milenialilor.
Cele mai populare trenduri la nuntile milenialilor
Miresele din generatia milenialior au optat mai mult pentru tehnologie , in defavoarea traditiilor, arata studiile. Dealspotr Influencer Marketplace a chestionat 500 de milioane de femei cu vârste între 25 și 34 de ani cu privire la planurile lor privind organizarea nuntii, cu scopul de a afla care sunt cele mai importante detalii la nuntile milenialilor și a descoperit că generația de mirese mileliale tind sa suplineasca si sa adapteze tradiții de modă veche cu altele, mai moderne:
- conform sondajului, 25% dintre mirese au creat sau vor crea un filtru Snapchat – iar 37% intenționează să utilizeze un hashtag de nuntă Instagram pentru a ține evidența imaginilor încărcate pe social media.
- milenialii apeleaza la un videograf, pentru a se asigura că nu există un singur moment la nuntile lor care să nu fie înregistrat , mulți optează pentru trailere de nunta, pe care le incarca pe retelele de socializare imediat dupa marele eveniment.
- tehnologia a schimbat și modul în care oaspeții sunt invitați la nunți milenialilor, jumătate dintre mirese apeland la Save the date sau la invitatii virtuale pentru a-si invita oaspetii la nunta.
- pregatirile pentru nunta incep pe Instagram, 25% din miresele acestei generatii declarand ca isi cauta furnizorii pe retelele de socializare.
- pentru o nunta demna de retelele de socializare nuntile milenialilor se fac in locatii alese cu mare grija, nu in saloane sau restaurante clasice.
- asa cum era de asteptat, apreciera in social media vine cu pretul ei, costul mediu pentru nuntile milenialilor fiind estimat la 36000 usd/ nunta
- nuntile milenialilortind sa devina laice, sondajul aratand ca 62%, ar prefera sa renunțe la nunțile religioase în favoarea celor neconfesionale
- in privinta pozelor, nuntile milenialilor se pot lauda cu poze perfecte, rupte parca din reviste, indepartandu-se de conceptul de album de familie.
Ceea ce nu poate fi contestat mileniali au schimbat ideea de nuntă, au renunțat la tradiții, au venit cu ideea nunților tematice, nunți în teneși, nunți în natură, nuntă organizată doar de viitorii miri fără implicarea familiei. Căsătoria la vârsta maturității vine deseori la pachet cu stabilitatea financiară, iar această stabilitate le-a dat milenialior dreptul de a-și face nunta dorită și a susținut creșterea calității serviciilor în acest domeniu. Nuntile milenialilor sunt personalizate, transmit emotie si sunt in ton cu vremurile. Este suficient sa te uiti pe pozele de la nuntile milenialilor si sa-ti dai seama ca traversam o perioada in care tinerii mileliali traiesc si iubesc frumos.
Pe pagina StudioBlitz gasesti trailere inspirate de la nuntile generatiei noastre.
[…] general milenialii, considera ideea de inel de logodna doar pentru ea ca fiind una depasita sau putin […]
[…] trebuie sa ai pregatit un dar de nunta si saa eviti consumarea de bauturi alcooice in exces. Mileniali poate au schimbat industria nuntilor , dar anumite reguli trebuiesc respectate in orice […]
[…] decoruri naturale, elemente din materiale naturale, lemn, in, bumbac, produse reciclate sau elemente nonconformiste care sporesc farmecul locului cum ar fi ca o cutie de ceai veche sau o conserva stilizata in culori […]