Cu toate că te aștepți ca relația ta să dureze ani buni sau „până la adânci bătrâneți”, din mai multe motive s-ar putea să nu aibă un final chiar atât de fericit. Așadar, când este momentul să te desparți de el? Pentru a răspunde la această întrebare trebuie mai întâi să pui în balanță calitățile și defectele partenerului tău. Nu a spus nimeni că este ușor, ci din contră. În relația ta este normal să apară probleme, însă depinde de gravitatea acestora în cel fel va afecta legătura dintre tine și partenerul tău pe viitor. Faptul că îți dorești altceva, obișnuința sau chiar infidelitatea sunt doar câteva dintre aceste probleme. În plus, mereu ar trebui să te gândești dacă ești fericită în relația pe care o ai. A te gândi la fericirea ta înseamnă că ești o persoană care își cunoaște valoarea, care se apreciază. Fericirea ta primează indiferent de moment sau de persoana cu care ești.
6 semne că a venit momentul să te desparți de el. Când este momentul să te desparți de el.
1. Nu sunteți pe aceeași lungime de undă
Unul dintre semnele care îți arată că trebuie să te desparți de el, primul semn vizibil este faptul că aveți idealuri diferite. În cazul în care îți dorești altceva nu merită să îți sacrifici propria fericire și să spui „merge și așa”, pentru că o să vină momentul când nu o să mai vrei să continui și e mai bine să iei o decizie din timp. Așadar, gândește-te bine dacă vă potriviți în ceea ce privește mentalitatea, nevoile, dorințele, mai ales dacă vă gândiți și la căsătorie!
2. Nu mai există respect
Lipsa respectului denotă faptul că nu te mai apreciază și poate nu își mai dorește o relație cu tine. De ce să nu iei măsuri? Atunci când iubești foarte mult o persoană refuzi să îi vezi defectele și crezi că este perfect, că este normal să se comporte așa cu tine, deci este greu să identifici faptul că nu te respectă. Nu merită să ai lângă tine un om care nu te apreciază, meriți mult mai mult! Nu îi permite să se poarte cu tine în vreun fel care să te afecteze.
3. Simți să relația s-a sfârșit
Câteodată intervine acel sentiment care îți spune că relația nu mai poate continua. Atunci când începi să îi vezi defectele și uneori ți se pare că ar fi chiar mai multe decât calitățile poți spune că a venit momentul să te întrebi încă o dată dacă ești fericită alături de el.
4. Nu te mai simți atrasă de el
În momentul în care doi parteneri nu mai sunt atrași din punct de vedere sexual este clar că relația lor nu este pe drumul cel bun. Nu își mai dorește să întrețineți relații sexuale pe cât ți-ai dori? Nici pe tine nu te mai încântă acest lucru? Acestea sunt doar câteva întrebări pe care trebuie să le ai în vedere.
5. Este violent
Indiferent că este violent fizic sau verbal, în astfel de situații nici nu se mai pune problema de a continua relația. Sănătatea ta psihică și/sau fizică este mult mai importantă, plus că acest lucru te poate afecta pe termen lung. Schimbarea nu va veni așa de repede sau poate niciodată, așa că tu nu ai timpul necesar pentru a aștepta ceva ce nu o să se întâmple. Nu lăsa timpul și fericirea să treacă pe lângă tine!
6. A fost infidel
În cazul în care partenerul tău a fost infidel este alegerea ta dacă mai rămâi cu el sau pleci. Trebuie să fii conștientă de faptul că relația voastră s-a încheiat din momentul în care el a decis să facă acest lucru și l-a și făcut. Te-a înșelat fie că nu s-a mai simțit fericit în relația voastră, fie că simțea nevoia unei schimbări etc. Infidelitatea într-o relație este printre semnele cele mai puternice și de neiertat care să te convingă că nu mai este cale de întors.
Acestea au fost câteva semne care îți arată când este momentul să te desparți de el. Tu știi cel mai bine în ce stadiu este relația voastră, ce este greșit, dacă mai merge reparat sau nu, însă nu te poți amăgi la nesfârșit.
În continuare te invit pe pagina StudioBlitz pentru vizionarea unor clipuri de nuntă artistice.
[…] Te invit să citești și articolele Partenerul tău este îndrăgostit de fosta iubită și Când este momentul să te desparți de el. […]