Cadouri pentru cununia civila. Fii inspirat

Tocmai ai fost invitat la o cununie civilă? Cauti inspiratie si cadouri pentru cununia civila, altfel decat cele cu care am fost obisnuiti? Înseamnă că te numeri printre persoanele apropiate și dragi tânărului cuplu. Dacă la nuntă în general li se oferă mirilor bani, la cununia civilă situația stă puțin diferit. Petrecerea de cununie civilă este mult mai puțin formală și se face împreună cu familia și prietenii apropiați, obișnuindu-se ca tinerilor căsătoriți să li se ofere de această dată daruri.

Principala întrebare atunci când ai fost invitat la o cununie civilă este legată de cadoul pe care îl vei duce? Mai jos gasesti o lista cu cadouri pentru cununia civila cat se poate de inspirate.

Cadourile pentru cununia civila vor fi întotdeauna bine venite, dar cu siguranță vor primi suficiente pahare, seturi pentru servirea cafelei și clasicele lenjerii de pat. Lasă aceste idei pentru unchii și mătușile cuplului, cu siguranță își vor da toată șilința și alege un cadou original, adaptat vremurilor prezente.

Cauți un cadou “altfel” pentru cununia civilă? În rândurile de mai jos voi încerca să vin cu câteva idei de cadouri pentru cununia civila care sper că te vor inspira.

Daca vrei sa vezi si mai multe filme studioblitz te invitam la noi pe site

Cadouri pentru cununia civila, cat se poate de inspirate

Un cadou personalizat, pentru a-și atinge scopul trebuie fie să aibă și o latură practică, fie să “atingă o coardă sensibilă”.

O variantă de cadou personalizat dar având și o latură practică, ar fi oferirea unui set de halate de baie personalizate cu numele lor, sau cu mesaje amuzante cum ar fi Mr. Right and Mrs. always right pe al ei, cu sigurantă acest tip de cadou va stârni zambete dar îi va și încălzi în serile răcoroase.

halat de baie personalizat

cadouri pentru cununia civila

O altă idee de cadou peronalizat ar fi să le oferi un portret , aici ai foarte multe variante, de la caricaturi minuțios executate, la portretul  puzzle, pe care să îl strice, de obicei ea la prima ceartă mai serioasă, salvând astfel prețioasele fotografii de nuntă, până la portrete executate din sclipici pentru mirii prețioși.

Site-uri-le abundă cu oferte privind astfel de portrete așa că nu-ți ramâne decît să faci rost de o poză cu viitorii miri, efectul va fi garantat.

Daca vrei sa vezi si mai multe filme studioblitz te invitam la noi pe site

Cadouri pentru cununia civila, sub formă de vouchere

O zi la SPA

cadouri pentru cununia civila

Dacă te temi că nu vor aprecia cadourile tale, îi poți lăsa pe ei să-și aleagă cadoul, dar fă asta într-o manieră elegantă oferindu-le un voucher de cumpărături.

Le poți oferi prin intermediul unui voucher o zi la SPA. Se vor putea bucura de o zi de răsfăț înainte de ziua ce mare sau se vor relaxa imediat după nuntă, ca un preview la luna de miere.

Din aceeași categorie le poți oferi un voucher la un magazin destinat amenajărilor înterioare, astfel își vor putea alege singuri cadoul preferat.

Cadouri vii, caduri pentru cununia civila indraznete

Pe acestea din urmă ți le recomandăm doar dacă îi  cunoști pe viitorii miri foarte bine și știi că își doresc un animăluț de companie, dar amână sau nu îndrăznesc să facă pasul acesta. Le poți cumpăra un prieten blănos , alături de care să-și înceapă viața în doi.

Dacă nu sunt iubitori de animale, dar preferă natura și iubesc plantele atunci oferă-le în dar o plantă de apartament , un copac deosebit, un palmier. Acest tip de cadou are o simbolistică deosebită, le poti oferi un bambus norocos, un arbore de Jad, denumit și pomul vieții sau de ce nu un Pachira, supranumit arborele cu bani plantă simbolic asociată cu norocul financiar, prosperitatea și  este deseori decorata cu panglici roșii sau alte obiecte considerate talismane norocoase. Cu siguranta ii vei surprinde si nu se vor astepta la acest gen de cadouri pentru cununia civila.

cadouri pentru cununia civila

cadouri pentru cununia civila

Indiferent ce cadouri pentru cununia civila veți alege important este să fie oferit cu dragoste și să le transmită viitorilor miri energie pozitivă.  Și dacă încă își cautoa servicii foto-video pentru nuntă le poți face o recomandare excelentă, intră pe StudioBlitz pentru a urmări filmări inspirate de la alte evenimente.

Despre autor

C. Alina

Adauga un comentariu

Leave a Comment