Cu ce amintiri din ziua nuntii ai vrea sa ramai?
Visezi la ziua nunții de când te știi, îți ia un an să o organizezi, dar timpul trece repede, la fel și ziua cea mare. Câteva ore în care trăiești visul în care simți că iubirea e veșnică, că prietenii vor fi acolo pentru totdeauna iar familia este totul. Trec anii și timpul confirmă sau infirmă cele de mai sus dar există un loc în care clipa ramâne pentru veșnicie, în care trecutul redevine prezent, o pagină web sau un album tradițional care o dată deschise te transpun în timp și readuc magia acelei clipe. Tu ce amintiri din ziua nunții vrei să ai? Fotografia captează timpul, păstrează magia și și transformă amintirea în prezent pentru o clipă. Tu ce amintiri din ziua nuntii vrei să ai?
Cuvântul fotografie provine din grecescul phos, care înseamnă lumină și graphis care se traduce prin a scrie. Așadar într-o traducere mot-a-mot înseamnă a scrie cu lumină, iar un fotograf iscusit va ști prin fotografia pe care o face să-ti pună ziua nunții în lumina favorabilă, va ști să surprindă dincolo de chipuri și de cadre frumoase, emoția, fiindcă până la urmă, rochiille, machiajul sau decorurile se vor deomda o dată cu trecerea timpului, dar emoția este cea care rămâne pentru totdeauna și o vei retrăi de fiecare dată când vei privi o fotografie bine făcută.
Social media a schimbat în ultimii ani percepția asupra fotografiei de nuntă, albumele de nuntă au evoluat de la fotografia de nuntă tradițională făcută într-un stil clasic, reprezentând o mulțime de fotografii în toate combinațiile posibile cu toți invitații de la nuntă sau cu portrete clasice ale mirilor la fotografia sinceră, naturală, care să surprindă emoția și bucuria zilei.
Astăzi fotograful nu pozează o nuntă ci scrie o poveste astfel încât în spatele fotografiilor de la nuntă vei regăsi pentru totdeauna atmosfera și emoția zilei. În ce privește partea de video pentru nuntă lucrurile au evoluat chiar mai mult, astăzi vorbim despre “cinematografia evenimetului tău”, filmarea de nuntă transformându-se într-un film unic cu voi doi în rolul principal. Asemeni filmelor ce rulează în cinematografe și filmul nunții tale va avea un trailer, ușor de share-uit pe rețelele de socializare și de împărtășit cu prietenii.
Așadar nu precupeți niciun efort alegerea serviciilor foto-video pentru nuntă fiindcă albumul foto și filmul nunții tale te vor face să retrăești emoția celei mai importante zile din viața ta din nou și din nou.
Fotografia de nuntă este cel mai important lucru atunci când vine vorba de organizarea nuntii tale?
Poate că nu este , dar după ce tortul va fi mâncat și invitații vor pleca la casele lor voi veti ramâne cu amintirea unei zile memorabile. Așadar nu ezita să investești în amintirile tale și cercetează bine portofoliul echipei cu care vei alege să lucrezi pentru partea de foto-video de la nunta ta.
Iată câteva sfaturi de care să ții cont atunci când pornești în căutarea unu fotograf/videograf pentru nunta ta:
Alegeți ceea ce vă reprezintă, alegeți să lucrați cu persone cu care rezonați, care înțeleg ceea ce vreți fără să fie nevoie de prea multe cuvinte.
Imediat după stabilirea datei nunții pornește în căutarea fotografului, un adevărat profesionist s-ar putea să aibă agenda plină pentru anul viitor.
Cel mai scump nu înseamnă întotdeauna cei mai bun, dar ține cont că un preț mai mare poate înseamna experiență și aparatură de ultimă generație.
Iti urez să ai parte de cele mai frumoase amintiri din ziua nunții!
Fă research, internetul îți va fi de mare ajutor dar și recomandările prietenilor îti pot fi de folos. Iar la această parte te pot ajuta cu o recomandare, urmărește traiere-le de nuntă făcute de echipa BlitzStudio, pe mine personal m-au inspirat în scrierea rândurilor de mai sus.
[…] Nu glumesc, important este să te simți bine în pilea ta, iar frumusețea se reflectă în ochii celui care te iubește și ai nevoie de oameni în ziua nunții alături de care să te simți bine în pielea ta, de […]
[…] Am visat la o ceremonie laică încă de când am început să ne plănuim nunta. Dar nu prea speram să găsim așa ceva în România. Când wedding planner-ul nostru ne-a spus despre Ceremonii Umaniste am fost încântați! A fost o surpriză greu de imaginat! Ceremonia a fost frumoasă, foarte emoționantă și am primit nenumărate complimente de la invitații noștri. Am recomandat Ceremonii Umaniste tuturor cunoscuților! – declară in rubrica de testimoniale o tânără care a optat pentru ceremonia laică pentru ziua nunții. […]
[…] Ziua nuntii este un eveniment atat de important pentru tine incat parca merita ceva iesit din comun. Poate un titlu mare in ziar care sa anunte ca iubirea voastra a ajuns in punctul in care ati ales sa va uniti destinele, poate o intreaga rubrica destinata povestii voastre de iubire sau de ce nu un ziar de nunta pentru voi si invitatii vostrii. Ideea unui ziar de nunta este destul de noua in Romania dar este una cat se poate de inspirata. Povestea voastra de dragoste merita spusa, si ce moment mai bun ati putea alege pentru asta decat ziua nuntii. Surpinde-ti invitatii cu un ziar de nunta care sa contina stiri cu si despre voi. […]
[…] Un inceput de primavara intr-o livada cu ciresi infloriti, un el si o ea pornind pe drumul ietii impreuna, mana in mana, intr-un decor de basm. Pare un inceput de poveste, sau un scenariu la care sa visam cu ochii deschisi. Din fericire lumea in care traim ne ofera posibilitati nelimitate pentru indepinirea viselor noastre. Domeniul cu ciresi este una din locatiile care te ajuta sa-ti scrii povestea nuntii cu flori de ciresi. […]
[…] până la întărirea părului. Pentru că cine nu vrea să arate cât mai bine în ziua cea mare? Fotografiile de nuntă durează pentru totdeauna, trebuie sa investesti nu doar intr-un fotograf bun ci si in imaginea […]
[…] pentru viitoarele mirese, dar atunci cand ai un buget pentru nunta care trebuie impartit intre servicii foto de calitate, sau o locatie cu un decor foarte frumos si rochia de mireasa, tu ce ai alege? Cu siguranta rochia […]
[…] nuntii dumneavoastra, ar trebui să fie in top pe lista de priorități. Fotografia de nunta capteaza timpul intr-o imagine, leaga trecutul, prezentul si viitorul si am spus tot timpul in articolele mele despre fotografi […]
[…] mai mult decât o imagine ce va fi uitată în smartfone imediat după terminarea evenimentului. O cabină foto la nunta ta va face cu atât mai memorabilă ziua pentru tine dar și pentru oaspeții tăi. În plus, ai […]